În centrul acestui mic sătuc cu specific minier, in imediata vecinatate a cladirii ce gazduieste de multi ani ani sediul Primariei Teliucu Inferior, se afla Caminului Cultural Cincis-Cerna. In incinta Caminului Cultural, intr-o sala special amenajata, exista o expozitie de obiecte vechi, apartinand oamenilor locului, obiecte care, fiecare in parte, spune o poveste a trecutului acestui petec de pamant hunedorean: chimire, ulcioare, unelte din gospodarie, obiecte vechi de mobilier, etc. Activitati culturale specifice comunei Teliucu oglindesc atat trecutul, cu traditii si obiceiuri pastrate vii, si acum, in viata comunitatii, cat si prezentul, cu elemente de inerenta noutate. Astfel, exista 5 mari 30/43 evenimente culturale, care ar suscita interesul potentialilor turisti ce ar ajunge pe aceste meleaguri. Primul, ’’Flori pe cunună de spini’’este un festival de poezie şi cântec religios, organizat la biserica din Cinciş- Cerna, în prima duminică după Paşte, iar el imbina esteticul literar cu filonul spiritualitatii religioase, ce au alinat mereu sufletul romanului. Un alt eveniment important in viata Teliucului este cel intitulat ’’Flori de cireş’’, un festival de obiceiuri şi datini de primăvară-vară, organizat la Căminul Cultural Teliucu Inferior, în luna mai, festival ce intareste legatura puternica dintre trecutul si prezentul unei comunitati. ’’Carnavalul măştilor ’’ consta in concursuri de măşti, desene pe asfalt, organizate de şcoli, impreună cu primăria, în ziua de 1 iunie. ’’Zilele localităţii Teliucu Inferior”, un eveniment-sarbatoare a intregii comune, in care au loc competiţii sportive si spectacole folclorice, organizate de Primăria Teliucu Inferior şi Consiliul local, în preajma marii sărbători din 15 august, Adormirea Maicii Domnului. “Şezătoare la Izvoare”, in noiembrie, luna in care iarna se ingana cu spiritul vested, autumnal, are loc, ca in vechime, o seară de povestiri, poveşti, snoave spuse de bătrânii satului, din localitatea Izvoarele, eveniment cultural care imbina placerea vorbei sfatoase si domoale, cu datina de altadata.In satul Cincis, turistul poate participa si la acele sarbatori specifice lumii rurale, nedeile, care oglindesc adanci radacini din traditia romaneasca , traditia acestui loc, evenimente ce pot sustine promovarea turismului rural, local.