Stațiunea turistică Cinciș Cerna este situată în zona central-sudică a județului Hunedoara, pe malul drept al râului Cerna-Mureșana. Stațiunea se afla la 10 km de Municipiul Hunedoara, spre sud, pe DJ 687D.
Turiștii ce poposesc pe meleagurile municipiului Hunedoara, pot cobori înspre sud, pe șoseaua ce urmează, zgomotoasă, linia șerpuită a râului Cerna. Apoi, lăsând șoseaua asfaltată în urmă, ca martor al modernității, pătrund într-o vale strâmtă, mărginită de dealuri ce se profilează semeț, aici, de veacuri. La aprox 5 km depărtare, călătorii osteniți pot întrezări primele așezări ale comunei Teliucu, comuna în care case vechi, păstrând tradiția, se alătură, timid parcă, siluetelor înalte ale blocurilor de locuințe, din zona centrală a acestei comune. Deși are aspectul unui mic orășel, comuna Teliucu este formată din 4 sate: Cinciș-Cerna, Izvoarele, Teliucu Superior și Teliucu Inferior, ultima fiind, în același timp, și reședință de comună. Toate cele patru localități au menționări vechi, în timp: primul ca datare păstrată până acum este satul Cinciș-Cerna, întâia sa atestare datând din 1360, când se specifică apartenența acestui sat mic la Hațeg. Denumirea apare în limba maghiară, Cholnukus. Urmează satul Izvoarele , cu o primă atestare din 1446, tot sub denumire maghiară, Linghyna. Apoi Teliucul Superior și Teliucul Inferior, prima certificare apărând în 1477, la fel, sub denumire maghiară, Telethek, ultima menționată fiind, în același timp, și reședință de comună.
https://adevarul.ro/stiri-locale/hunedoara/lacul-cincis-si-barajul-sau-imagini-aeriene-2191564.html